Orice
femeie isi doreste ca mai devreme sau mai tarziu sa ramana
insarcinata pentru a putea intemeia o familie, insa aceasta calatorie
este una foarte complexa, motiv pentru care trebuie planuita cu
minutiozitate. Totusi, in prima faza este esential sa stii care sunt
primele semne ale sarcinii, astfel ca descopera informatiile de aici,
propuse de Femibion.
Cel
mai comun semn
Unele
pot sa apara, altele nu si nici un caz nu este la fel, insa primele
dintre acestea isi vor face simtita prezenta, de regula, la circa 7
zile dupa ovulatie, iar unul dintre cele mai comune este,
bineinteles, intarzierea menstruatiei. In majoritatea cazurilor acest
fenomen se asociaza cu sarcina, dar in realitate pot exista si alti
factori, motiv pentru care situatia trebuie monitorizata cu atentie.
Alte
semne
De
asemenea, un alt semn foarte intalnit este cresterea temperaturii
bazale, iar aceasta poate fi urmarita cu ajutorul unui termometru
special, ce se poate achizitiona din orice farmacie. Greturile sunt
la fel de comune, iar acestea pot reprezenta o problema nu numai
dimineata, ci in cursul intregii zile. Din acest motiv, este esential
ca alimentatia sa fie una completa si sa cuprinda doar alimente
sanatoase. Diferite alte semne pot fi intalnite la nivelul sanilor,
precum sensibilitatea crescuta a sfarcurilor, aparitia unor mici
umflaturi, modificarea culorii sfarcurilor, afisarea mai proeminenta
a venelor sau dezvoltarea unor mici umflaturi la nivelul areolelor,
care, de asemenea, pot sa se mareasca. Urinarea frecventa, scurgeri
de sange, exces de mucus cervical, senzatia de oboseala, crampele,
toate pot fi un semn initial al sarcinii, astfel ca trebuie
monitorizate.
Mai
usor cu Femibion
Descopera
informatiile de aici si vei constata ca este mult mai usor pentru
orice viitoare mamica sa depaseasca perioada sarcinii, intrucat cu
ajutorul celor mai potrivite sfaturi, aceasta calatorie lunga si
complexa va fi una mult mai placuta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu